Elementele de paralimbaj constituie o alta componenta de baza a limbajului nonverbal. Ele presupun utilizarea modalitatilor de exprimare vocala pentru a oferi anumite intelesuri cuvintelor din discurs. Tonul, ritmul si volumul vocii pot fi folosite in asa fel incat sa ii atraga si sa ii convinga pe cei care asculta un discurs.
Tonul este inflexiunea vocii pe care o foloseste un vorbitor. El poate fi calm, agresiv, pedant, nervos, cald, rece etc. Pentru a avea succes, intr-un discurs este preferabil sa se foloseasca un ton calm si sigur, dar care sa nu fie uniform. Schimbarile acestuia sunt importante, intrucat ele rup monotonia, facand ca expunerea sa castige in atractivitate. Trecerea de la un ton calm la un ton entuziast nu poate fi scapata, rezultand o atentie sporita din partea auditoriului.
Ritmul vorbirii reprezinta felul in care alterneaza cuvintele accentuate cu cele neaccentuate si frecventa acestora. El este ales in functie de ceea ce se doreste sa se comunice.
Pentru accentuarea ideilor importante din cadrul unui discurs se folosesc ruperile de ritm. Spre exemplu, se poate folosi in expunere un ritm alert, pentru ca inainte de introducerea unei idei importante, ritmul sa se reduca si sa se reia la aceeasi intensitate in explicarea ideii.
Volumul este intensitatea vocii cu care un vorbitor se adreseaza publicului. Cel care tine un discurs trebuie sa vorbeasca suficient de tare pentru a fi auzit de toate persoanele care il asculta. In general, nu este bine sa se foloseasca un volum foarte ridicat, deoarece acest lucru poate fi perceput ca o agresiune de cei din jur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu