COMPLEXUL DE ABANDON
Origine si manifestare
Originea se intoarce de asemenea la sentimentul (adevarat sau fals) unei privari de dragoste (materna, in majoritatea cazurilor) in perioada copilariei timpurii, atunci cand copilul are cea mai mare nevoie de ea pentru dezvoltare: despartire, intarcare, plecarea la scoala, moartea unui parinte, mama prezenta fizic dar absenta psihic etc. Consecinta complexului de abandon este ca absenta celuilalt este insuportabila psihologic.
„Abandonistul" resimte un vid existential.
El are o permanenta nevoie de companie, o sete insa¬tiabila de dragoste. In afara de aceasta, el dramatizeaza semnele de dezinteres ale celuilalt fata de el si le traieste exact ca un abandon intolerabil.
Exprimare morfologica
Se poate diagnostica un complex de abandon atunci cand cel putin doi dintre cei trei receptori (ochi, nas, gura) sunt in retractie laterala marcata (adica proeminente).
Trairea complexului
- Acceptare: constatare amara: „Sunt respins, negat." Este sce¬nariul victimei care asteapta un salvator ideal (Fat Frumos). Aban donistul seduce, apoi provoaca direct sau indirect abandonul de catre partenerul sau.
- Compensare: aceasta se traduce prin: „Eu sunt cel care respinge." Individul evita orice atasare, schimba partenerii de indata ce simta ca s-ar putea crea o legatura de care se teme.
- Supracompensare: in acest caz, exista proiectia sentimentului asupra celorlalti: „Oamenii sunt ingrati, dupa tot ce fac pentru ei."
Abandonistul are grija de „abandonati", se sacrifica pentru ei in speranta de a primi dragoste in schimb.
Motivatia complexului de abandon
Suportat
- Dramatizarea absentei celuilalt.
- A-si dovedi ca nu este recunoscut.
- Admiterea ca altii au motive de a-l abandona.
Compensat
- Intrarea in contact.
- Cauta sa se faca cunoscut.
- Lasa balta oamenii.
Supracompensat
- A sari in ajutorul abandonatilor.
- Fortarea contactului.
- Punerea in valoare pentru a fi admirat si recunoscut.
joi, 2 februarie 2012
marți, 31 ianuarie 2012
NEGOCIEREA SI APARITII LA TV. INTILNIREA FATA-IN-FATA. Partea 3. Cele 4 complexe de baza ale oamenilor
COMPLEXUL DE INFERIORITATE
Origine si manifestare
Sentimentul de inferioritate este resimtit profund in timpul copilariei timpurii (intre 2 si 3 ani) deoarece copilul este, in mod obiectiv, mai putin puternic, mai putin experimentat decat adultul. La fel, un tanar student se simte inferior in fata profesoru-lui sau in cunostinte si maturitate, un tanar responsabil intr-o intreprindere se simte inferior in fata unui patron experimentat.
Astfel, acest sentiment de inferioritate, cu totul normal, va impinge copilul, studentul sau adultul sa faca eforturi importante pentru a reduce progresiv diferenta.
Dar deseori sentimentul de inferioritate, resimtit in prima copilarie, nu se sterge decat partial. Copilul devenit adult s-a obisnuit, intr-un fel, sa se considere inferior si, mai ales, el actioneaza ca si cum ar fi intr-adevar inferior. Sentimentul de inferiorita-te s-a transformat in complex de inferioritate.
Astfel, cand o persoana generalizeaza o inferioritate partiala (care poate fi reala) la ansamblul posibilitatilor sale, convinsa in acest fel ca ea nu are nici o valoare, este atinsa de un complex de inferio¬ritate, in permanenta, evenimentele vietii curente fac sa vibreze aceeasi coarda, reactiveaza un fel de reflex conditionat.
Exprimare morfologica
Complexul de inferioritate se traduce prin retractia accentuata a cadrului sau a unui etaj, contrastand cu dilatatia unei alte parti a figurii.
Trairea complexului
- Acceptare: individul renunta sa infrunte obstacolele si incearca sa treaca neobservat. in acelasi timp, este ros de nelinistea ca inferioritatea lui sa nu fie descoperita.
- Compensare: este o tentativa de contrabalansare a inferioritatii intr-un domeniu, prin fapte deosebite in alt domeniu. De exemplu, inferioritatea fizica va fi compensata prin performante intelectuale destinate sa provoace admiratia celorlalti.
Denigrarea sistematica a celorlalti este de asemenea o forma de compensare. Totusi, compensarea este o fundatura pentru individul care isi consacra majoritatea timpului temandu-se ca inferioritatea sa sa nu iasa la lumina, si aceasta consuma multa energie.
- Supracompensare: individului nu ii mai este suficient sa fie superior intr-un domeniu, el vrea sa fie cel mai puternic in toate domeniile si sa starneasca per-manent admiratia anturajului sau. Este ceea ce se numeste in general „complexul de superioritate".
Motivarea complexului de inferioritate
Suportat
- Suportarea incapacitatii proprii de a face ceva.
- Refuzul competitiei, pierduta dinainte.
- Supraevaluarea superioritatii altora.
- A trece neobservat, -inchiderea apriorica.
- Teama de orice situatie noua.
- Ascunderea complexului
Compensat
- Limitarea incapacitatii presupuse.
- Combativitate intr-un singur domeniu.
- Ascunderea complexului.
- Dezvoltarea unei competente deosebite.
Supracompensat
- Pretentia superioritatii in toate domeniile.
- Interpretarea rezultatelor pentru a dovedi superioritatea.
- Cautarea inaccesibilului.
- Cultivarea spiritului de sistem si refugiul in acesta.
- Discutia despre faptele deosebite proprii sau cele ale apropiatilor.
- Dezvoltarea unei competente iesite din comun.
Origine si manifestare
Sentimentul de inferioritate este resimtit profund in timpul copilariei timpurii (intre 2 si 3 ani) deoarece copilul este, in mod obiectiv, mai putin puternic, mai putin experimentat decat adultul. La fel, un tanar student se simte inferior in fata profesoru-lui sau in cunostinte si maturitate, un tanar responsabil intr-o intreprindere se simte inferior in fata unui patron experimentat.
Astfel, acest sentiment de inferioritate, cu totul normal, va impinge copilul, studentul sau adultul sa faca eforturi importante pentru a reduce progresiv diferenta.
Dar deseori sentimentul de inferioritate, resimtit in prima copilarie, nu se sterge decat partial. Copilul devenit adult s-a obisnuit, intr-un fel, sa se considere inferior si, mai ales, el actioneaza ca si cum ar fi intr-adevar inferior. Sentimentul de inferiorita-te s-a transformat in complex de inferioritate.
Astfel, cand o persoana generalizeaza o inferioritate partiala (care poate fi reala) la ansamblul posibilitatilor sale, convinsa in acest fel ca ea nu are nici o valoare, este atinsa de un complex de inferio¬ritate, in permanenta, evenimentele vietii curente fac sa vibreze aceeasi coarda, reactiveaza un fel de reflex conditionat.
Exprimare morfologica
Complexul de inferioritate se traduce prin retractia accentuata a cadrului sau a unui etaj, contrastand cu dilatatia unei alte parti a figurii.
Trairea complexului
- Acceptare: individul renunta sa infrunte obstacolele si incearca sa treaca neobservat. in acelasi timp, este ros de nelinistea ca inferioritatea lui sa nu fie descoperita.
- Compensare: este o tentativa de contrabalansare a inferioritatii intr-un domeniu, prin fapte deosebite in alt domeniu. De exemplu, inferioritatea fizica va fi compensata prin performante intelectuale destinate sa provoace admiratia celorlalti.
Denigrarea sistematica a celorlalti este de asemenea o forma de compensare. Totusi, compensarea este o fundatura pentru individul care isi consacra majoritatea timpului temandu-se ca inferioritatea sa sa nu iasa la lumina, si aceasta consuma multa energie.
- Supracompensare: individului nu ii mai este suficient sa fie superior intr-un domeniu, el vrea sa fie cel mai puternic in toate domeniile si sa starneasca per-manent admiratia anturajului sau. Este ceea ce se numeste in general „complexul de superioritate".
Motivarea complexului de inferioritate
Suportat
- Suportarea incapacitatii proprii de a face ceva.
- Refuzul competitiei, pierduta dinainte.
- Supraevaluarea superioritatii altora.
- A trece neobservat, -inchiderea apriorica.
- Teama de orice situatie noua.
- Ascunderea complexului
Compensat
- Limitarea incapacitatii presupuse.
- Combativitate intr-un singur domeniu.
- Ascunderea complexului.
- Dezvoltarea unei competente deosebite.
Supracompensat
- Pretentia superioritatii in toate domeniile.
- Interpretarea rezultatelor pentru a dovedi superioritatea.
- Cautarea inaccesibilului.
- Cultivarea spiritului de sistem si refugiul in acesta.
- Discutia despre faptele deosebite proprii sau cele ale apropiatilor.
- Dezvoltarea unei competente iesite din comun.
duminică, 29 ianuarie 2012
NEGOCIEREA SI APARITII LA TV. INTILNIREA FATA-IN-FATA. Partea 2. Cele 4 complexe de baza ale oamenilor
Termenul „complex" poate genera confuzii, pentru ca i se atribuie cel mai adesea o semnificatie negativa sau in orice caz peiorativa, in realitate, complexul desemneaza pur si simplu o asociere de impulsuri: este o organizare de care avem nevoie pentru actiunea noastra cotidiana. in sine, un complex nu este nociv, este chiar indispensabil functionarii noastre psihice.
Dar unele complexe sunt deranjante si este evident ca la ele se face in general referire in conversatiile curente.
Un complex deranjant este format dintr-un ansamblu de elemente cu o foarte mare incarcatura emotionala, adunate in jurul unui nucleu organizator inconstient.
Astfel, va exista tendinta de a se simti foarte adesea inferior, sau culpabil, sau abandonat, sau toate deodata, fara motiv obiectiv. Independent de vointa, el este constituit dintr-o serie de asociatii care, in imprejurari nefericite, s-au instalat in prima copilarie.
Dotat cu un mod de functionare autonoma, el tinde sa se impuna constientului in mod imperativ si repetitiv.
Se vor observa deci pentru acest complex deranjant o serie de comportamente foarte tipice, perfect repertoriate si aproape stereotipe.
Aceasta este masura in care asimilam unei caracterologii originale descrierea sistemului comportamentelor corespunzatoare fiecaruia dintre cele patru mari complexe, pe care o vom aborda.
Le vom denumi in ordinea cronologica a aparitiei lor mai frecvente la copilul mic: inferioritate, abandon, culpabilitate si oedipian.
Calificativul „deranjant" pentru un complex trebuie neaparat nuantat deoarece, de fapt, el este mai mult sau mai putin deranjant, dupa maniera in care este trait, adica daca este suportat, compensat sau supracompensat. In aceste ultime doua cazuri, el se arata a fi o formidabila parghie de actiune. Altfel spus, cineva poate fi jucaria a doua, trei, chiar patru mari complexe si, cu toate acestea, sa fie de o fantastica eficacitate in viata sociala (dar, este adevarat, cu multa neliniste in suflet...). Suntem deci foarte departe de cliseele si imaginile „de-a gata" asupra acestui subiect.
Sa precizam maniera in care este trait complexul:
Complexul este suportat (sau acceptat) atunci cand, asa cum indica si calificativul, persoana interesata suporta pasiv complexul, straduindu-se ca acesta sa treaca neobservat, sperand ca nimeni nu il va remarca.
Complexul este compensat atunci cand individul cauta sa-si camu¬fleze complexul, de exemplu incercand sa actioneze astfel incat ceilalti sa se intereseze de un alt aspect, mai valorizant, al per¬soanei sale.
Complexul este supracompensat atunci cand compensarea este exagerata. Persoana in cauza se comporta astfel incat nimeni sa nu poata nici macar banui eventuala existenta a complexelor.
Trairea in modul supracompensat este cea mai frecventa dintre cele trei trairi observabile.
Morfologic, modul de traire al unui complex se exprima in aceeasi maniera, oricare ar fi complexul:
- suportat: atonie grasa a partilor carnoase ale fetei
- compensat: tonus al partior carnoase, care sunt tensionate si dau fetei un model plat
- supracompensat: atonie slaba a partilor carnoase.
In general, complexul este inconstient, dar aceasta nu il impiedica intotdeauna sa se exteriorizeze intr-un mod sau altul. Altfel spus, manifestarile sale constituie semnaturi. Este o remarca importanta din punct de vedere comportamental. Se ajunge astfel la domeniul familiar al caracterologiei!
Manifestarile unui complex deranjant sunt:
- stereotipii, adica reactia de fond este mereu aceeasi;
- repetitii, care faciliteaza exprimarea stereotipa;
- disproportionate fata de situatiile reale;
- sursa de neliniste, ceea ce intareste si mai mult complexul;
- de tipul circuit inchis, deoarece complexul se autoalimenteaza: de exemplu, cu cat reuseste mai putin, cu atat mai mult o ia de la capat...
Dar unele complexe sunt deranjante si este evident ca la ele se face in general referire in conversatiile curente.
Un complex deranjant este format dintr-un ansamblu de elemente cu o foarte mare incarcatura emotionala, adunate in jurul unui nucleu organizator inconstient.
Astfel, va exista tendinta de a se simti foarte adesea inferior, sau culpabil, sau abandonat, sau toate deodata, fara motiv obiectiv. Independent de vointa, el este constituit dintr-o serie de asociatii care, in imprejurari nefericite, s-au instalat in prima copilarie.
Dotat cu un mod de functionare autonoma, el tinde sa se impuna constientului in mod imperativ si repetitiv.
Se vor observa deci pentru acest complex deranjant o serie de comportamente foarte tipice, perfect repertoriate si aproape stereotipe.
Aceasta este masura in care asimilam unei caracterologii originale descrierea sistemului comportamentelor corespunzatoare fiecaruia dintre cele patru mari complexe, pe care o vom aborda.
Le vom denumi in ordinea cronologica a aparitiei lor mai frecvente la copilul mic: inferioritate, abandon, culpabilitate si oedipian.
Calificativul „deranjant" pentru un complex trebuie neaparat nuantat deoarece, de fapt, el este mai mult sau mai putin deranjant, dupa maniera in care este trait, adica daca este suportat, compensat sau supracompensat. In aceste ultime doua cazuri, el se arata a fi o formidabila parghie de actiune. Altfel spus, cineva poate fi jucaria a doua, trei, chiar patru mari complexe si, cu toate acestea, sa fie de o fantastica eficacitate in viata sociala (dar, este adevarat, cu multa neliniste in suflet...). Suntem deci foarte departe de cliseele si imaginile „de-a gata" asupra acestui subiect.
Sa precizam maniera in care este trait complexul:
Complexul este suportat (sau acceptat) atunci cand, asa cum indica si calificativul, persoana interesata suporta pasiv complexul, straduindu-se ca acesta sa treaca neobservat, sperand ca nimeni nu il va remarca.
Complexul este compensat atunci cand individul cauta sa-si camu¬fleze complexul, de exemplu incercand sa actioneze astfel incat ceilalti sa se intereseze de un alt aspect, mai valorizant, al per¬soanei sale.
Complexul este supracompensat atunci cand compensarea este exagerata. Persoana in cauza se comporta astfel incat nimeni sa nu poata nici macar banui eventuala existenta a complexelor.
Trairea in modul supracompensat este cea mai frecventa dintre cele trei trairi observabile.
Morfologic, modul de traire al unui complex se exprima in aceeasi maniera, oricare ar fi complexul:
- suportat: atonie grasa a partilor carnoase ale fetei
- compensat: tonus al partior carnoase, care sunt tensionate si dau fetei un model plat
- supracompensat: atonie slaba a partilor carnoase.
In general, complexul este inconstient, dar aceasta nu il impiedica intotdeauna sa se exteriorizeze intr-un mod sau altul. Altfel spus, manifestarile sale constituie semnaturi. Este o remarca importanta din punct de vedere comportamental. Se ajunge astfel la domeniul familiar al caracterologiei!
Manifestarile unui complex deranjant sunt:
- stereotipii, adica reactia de fond este mereu aceeasi;
- repetitii, care faciliteaza exprimarea stereotipa;
- disproportionate fata de situatiile reale;
- sursa de neliniste, ceea ce intareste si mai mult complexul;
- de tipul circuit inchis, deoarece complexul se autoalimenteaza: de exemplu, cu cat reuseste mai putin, cu atat mai mult o ia de la capat...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)