Termenul „complex" poate genera confuzii, pentru ca i se atribuie cel mai adesea o semnificatie negativa sau in orice caz peiorativa, in realitate, complexul desemneaza pur si simplu o asociere de impulsuri: este o organizare de care avem nevoie pentru actiunea noastra cotidiana. in sine, un complex nu este nociv, este chiar indispensabil functionarii noastre psihice.
Dar unele complexe sunt deranjante si este evident ca la ele se face in general referire in conversatiile curente.
Un complex deranjant este format dintr-un ansamblu de elemente cu o foarte mare incarcatura emotionala, adunate in jurul unui nucleu organizator inconstient.
Astfel, va exista tendinta de a se simti foarte adesea inferior, sau culpabil, sau abandonat, sau toate deodata, fara motiv obiectiv. Independent de vointa, el este constituit dintr-o serie de asociatii care, in imprejurari nefericite, s-au instalat in prima copilarie.
Dotat cu un mod de functionare autonoma, el tinde sa se impuna constientului in mod imperativ si repetitiv.
Se vor observa deci pentru acest complex deranjant o serie de comportamente foarte tipice, perfect repertoriate si aproape stereotipe.
Aceasta este masura in care asimilam unei caracterologii originale descrierea sistemului comportamentelor corespunzatoare fiecaruia dintre cele patru mari complexe, pe care o vom aborda.
Le vom denumi in ordinea cronologica a aparitiei lor mai frecvente la copilul mic: inferioritate, abandon, culpabilitate si oedipian.
Calificativul „deranjant" pentru un complex trebuie neaparat nuantat deoarece, de fapt, el este mai mult sau mai putin deranjant, dupa maniera in care este trait, adica daca este suportat, compensat sau supracompensat. In aceste ultime doua cazuri, el se arata a fi o formidabila parghie de actiune. Altfel spus, cineva poate fi jucaria a doua, trei, chiar patru mari complexe si, cu toate acestea, sa fie de o fantastica eficacitate in viata sociala (dar, este adevarat, cu multa neliniste in suflet...). Suntem deci foarte departe de cliseele si imaginile „de-a gata" asupra acestui subiect.
Sa precizam maniera in care este trait complexul:
Complexul este suportat (sau acceptat) atunci cand, asa cum indica si calificativul, persoana interesata suporta pasiv complexul, straduindu-se ca acesta sa treaca neobservat, sperand ca nimeni nu il va remarca.
Complexul este compensat atunci cand individul cauta sa-si camu¬fleze complexul, de exemplu incercand sa actioneze astfel incat ceilalti sa se intereseze de un alt aspect, mai valorizant, al per¬soanei sale.
Complexul este supracompensat atunci cand compensarea este exagerata. Persoana in cauza se comporta astfel incat nimeni sa nu poata nici macar banui eventuala existenta a complexelor.
Trairea in modul supracompensat este cea mai frecventa dintre cele trei trairi observabile.
Morfologic, modul de traire al unui complex se exprima in aceeasi maniera, oricare ar fi complexul:
- suportat: atonie grasa a partilor carnoase ale fetei
- compensat: tonus al partior carnoase, care sunt tensionate si dau fetei un model plat
- supracompensat: atonie slaba a partilor carnoase.
In general, complexul este inconstient, dar aceasta nu il impiedica intotdeauna sa se exteriorizeze intr-un mod sau altul. Altfel spus, manifestarile sale constituie semnaturi. Este o remarca importanta din punct de vedere comportamental. Se ajunge astfel la domeniul familiar al caracterologiei!
Manifestarile unui complex deranjant sunt:
- stereotipii, adica reactia de fond este mereu aceeasi;
- repetitii, care faciliteaza exprimarea stereotipa;
- disproportionate fata de situatiile reale;
- sursa de neliniste, ceea ce intareste si mai mult complexul;
- de tipul circuit inchis, deoarece complexul se autoalimenteaza: de exemplu, cu cat reuseste mai putin, cu atat mai mult o ia de la capat...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu