Intrebarile de la sfirsitul prezentarii

Va aduceti aminte daca ati fost invatat vreodata – in scoala sau facultate - cum sa puneti intrebari? Intrebarile, sau lipsa lor, pot spune foarte multe despre persoana care le pune, publicul care (nu) le ridica, succesul sau insuccesul unui vorbitor.

Cu toate acestea foarte putine sunt situatiile in care suntem invatati cum sa formulam intrebari bune, eficiente, adica cele care sa ne aduca un raspuns complet sau cel putin un raspuns. Cu exceptia orelor de limbi straine in care eram invatati cum sa construim gramatical o intrebare (inversiune predicat-subiect, eventual folosirea unui auxiliar, intonatie), nu tin minte sa fii avut explicatii asupra modului “eficient” de construire al intrebarilor.

Dar cred ca fiecare dintre noi reusim sa ne amintim, amuzati sau enervati, intrebarile multiple si deseori dificile ale copiiilor. Ei stiu sa construiasca intrebari prin care ajung, in cele din urma, sa afle raspunsul dorit. Pe masura ce cresc avem grija sa-i invatam sa puna intrebari cat mai putine, sau poate chiar de loc. 

Am fost intotdeauna fascinata de modul cum se pun intrebari la sfarsitul unei prezentari sau al unui discurs. Exista, fara indoiala, o componenta culturala a modului cum intrebam. In general, noi romanii punem intrebari lungi, digresive, care sunt de cele mai multe ori ele insele un mini discurs. De foarte multe ori persoana careia i se adreseaza intrebarea simte nevoia unei precizari: Deci care este intrebarea dumneavoastra? Exemple multiple gasim la talk showuri, mai ales la intrebarile puse telefonic din partea publicului nespecialist sau neprofesionist.

Sau exista situatia, mai putin placuta, in care nu se pune nici o intrebare. Atat persoana care prezinta cat si cea care modereaza fac cateva apeluri mai mult sau mai putin sincere la public: Si acum, va rugam sa adresati intrebarile dumneavoastra, domnului…/doamnei… Publicul evita contactul vizual, dupa cateva secunde stanjenitoare se multumeste pentru participare si lumea se pregateste de plecare.

Uneori, mai ales daca a fost un discurs plictisitor, neinspirat si lung, chiar se pleaca, lasand organizatorii, dar mai ales persoana care a vorbit, sa reflecteze asupra greselilor care au dus la o astfel de situatie. Alteori insa vorbitorul este imediat inconjurat de persoane din public care doresc sa puna intrebari. De ce nu au fost ele puse la momentul potrivit, adica cel in care s-a adresat invitatia respectiva?

Cred ca exista mai multe raspunsuri: unii considera ca au o intrebare foarte specializata si nu doresc sa plictiseasca restul publicului cu eventuale discutii “tehnice”, altii doresc sa se bucure de apropierea vorbitorului si doresc sa puna in evidenta o relatie speciala care permite “familiaritatea” de a sta la o scurta sueta cu persoana care pe timpul prezentarii a fost personajul principal al unei adunari.

Altii sunt pur si simplu comozi, sau poate timizi. Altii si-au pastrat reflexul unor discursuri publice la care era contraindicat, chiar periculos, sa se puna intrebari. Din pacate sunt inca destul de multe persoane care pur si simplu nu stiu, n-au fost educati in acest sens. In majoritatea culturilor europene si americane este o chestiune de politete elementara sa se adreseze unui vorbitor cateva intrebari care sa demonstreze interesul fata de tematica abordata si sa reprezinte o modalitate de recompensare simbolica pentru cineva care a fost invitat sa expuna un punct de vedere in public.

Asa cum firesc este cand ai fost invitat la masa sa spui gazdei la sfarsit cateva cuvinte de apreciere, chiar daca poate gusturile tale culinare sunt de alta orientare.

In privinta participarii la un discurs se presupune ca nu au existat constrangeri majore pentru a ne aduce cineva cu forta in sala in care are loc intalnirea. Daca tot ne-am prezentat la un astfel de eveniment inseamna ca suntem interesati de subiect, sau de personalitatea prezentatorului sau prezentatoarei, sau poate prezenta noastra este chiar o sarcina de serviciu. In toate aceste situatii este firesc si util sa punem intrebari. Marturisesc ca in ultimii cativa ani publicul publicul pe care-l cunosc eu a devenit mai activ, pune intrebari sau face comentarii cu mult mai multa naturalete si relaxare.

Sa revenim la situatia fericita in care exista intrebari si chiar un interes deosebit de a le pune - respectiv un numar mare de doritori care isi anunta intentia. Cum pui o intrebare care sa-ti dea un raspuns clar, de o lungime rezonabila fara ca oratorul sa fie obligat sa improvizeze un nou discurs? Cat de dezvoltata este intrebarea pe care o formulezi pentru a evita situatia descrisa la inceputul acestui articol?

Mi-amintesc ca la o foarte interesanta conferinta organizata de Institutul European Roman in cadrul unei serii de intalniri cu personalitati ale tarilor din Uniunea Europeana a fost invitata doamna Noëlle Lenoir, ministrul Frantei pentru Europa. Doamna ministru a venit special cu avionul pentru acea conferinta si a plecat dupa 2 ore inapoi, ceea ce a conferit intregului eveniment un ritm alert, specific vietii à grande vitesse.

Nu s-a mirat nimeni, deci, cand la sfarsitul prezentarii sale publicul a fost informat ca exista 15 minute pentru a se pune intrebari. Subiectul aderarii noastre la UE fiind intotdeauna incitant, sigur ca cele 15 minute promise s-au transformat in 30, timp in care doamna ministru a raspuns la aproximativ 5 – 6 intrebari.

Presa prezenta la eveniment, cu experienta datorata exercitiului cotidian in a pune intrebari, eventual incomode, a ridicat chestiunile pe care le dorea rapid si a primit raspunsuri la fel, in mod profesionist. Dar au existat si situatii in care un reprezentant al mediului academic s-a lansat intr-o “intrebare discurs” la care a doamna Lenoir a trebuit sa intervina: Deci, care este intrebarea dumneavoastra?

A pune “intrebari eficiente” nu este cel mai usor lucru, mai ales pentru cei carora le este mai simplu sa digreseze decat sa-si concentreze exprimarea. Imi amintesc de G.B Shaw cu renumita replica: “Imi cer scuze ca nu am timp sa va scriu o scrisoare scurta si, prin urmare, va trimit una lunga.” Nu este un paradox de dragul paradoxului.

Concizia cere exercitiu si timp mai mult decat prolixitatea. Este sigur si o lipsa de pregatire formala in cadrul unui sistem de invatamant care nu pune accent foarte mare pe dezvoltarea unei abilitati practice fara care nu se poate supravietui intr-o economie de piata: vorbitul in public. Intrebarile eficiente se construiesc cu atentie, se formuleaza cu grija, iar abilitatea respectiva se dezvolta in urma unui exercitiu pe care ar trebui sa-l continuam in scoala, nu sa-l descurajam datorita faptului ca unele intrebari ar putea deveni incomode. 

VIP Club - Clubul de Vorbit in Public

Aseara am avut o surpriza placuta!
Dar hai a incep cu inceputul...
Acum cateva zile, mai preci saptamana trecuta, am fot interpelat de un domn: Ce fac cu grupul Vorbitul in Public? Am fost politicos si am raspuns: Nimic...
Si de aici, a inceput o conversatie foarte interesanta care a avut ca subiect principal Vorbitul in Public... 10 min... 15 min... STOP. De fapt ce doresti? am intrebat eu :)
Si uite ce s-a intamplat deja aseara... Alex doreste un grup de sprijin pentru a repeta si pentru a se perfectiona in Vorbitul in Public. Vali, Elisa, Lucian... doresc sa invete Vorbitul in Public... iar eu...
Aseara intr-o intalnire informala de prezentare/ cunoastere/ invatare am infiintat impreuna cu un grup de entuziasti primul (cred?) club de Vorbit in Public din Constanta - VIP Club. Un club in care sa invatam, sa repetam, ce inseamna Vorbitul in Public, dar nu numai. Vom invata ce inseamna, de asemenea, aparitia la TV, discursul la radio, dezbaterea politica, etc.
Am fost foarte placut surprins de intalnirea de infiintare a ViP Club. Intalnirile vor fi saptamanale, miercurea la 18:30 la restaurant Queen Elizabeth, vis a vis de Cazino Constanta. Urez clubului viata lunga!
Multumesc lui Alex pentru imbold si celorlalti membrii fondatori: Vali, Elisa, Lucian...

VIP Club. O dimensiune realistica a Vorbitului in Public

In ultimul timp grupul de facebook Vorbitul in Public a luat foarte tare avant, in ficare zi, cateva parsoane doresc sa faca parte din acest grup. Si le-am dat voie, daca asta doresc...
Iar acest lucru se intampla de ceva saptamani.
De ce se intampla acest lucru, de ce acesti oameni doresc sa fie membrii unui lub de Vorbit in Public, de ce membrii unui club ce intrase in adormire? Intrebari, intrebari,fara raspuns.
Si atunci am hotarat sa ma vad cu toate aceste persoane si sa vad ce exact isi doresc ei, cum le pot ajuta si ce vor sa invete ele. Poate putem sa invatam impreuna cate ceva. Poate reusim sa trezim la viata VIP Club (ca sa fiu explicit Clubul Vorbitului In Public- VIP Club :) ).
Am analizat si miercuri, intr-o sesiune deschisa, dau drumul la club. Pun primele caramizi pentru un alt fel de club: un vorbit in pulic, pentru public si cu public. O scolarizare cat mai realistica, o educatie in cadenta in urmatoarele saptamani.
Tu te simti "zidar"? Vrei sa pui "umarul", inteligenta si dorinta si sa construiesti un club VIP?

Imi doresc sa construiesc un club in care cel care doreste sa invete, sa repete, sa se perfectioneze in a vorbi in public sa o poata face. Si nu numai pentru vorbitul in public. Vom invata si despre vorbitul la TV, la radio, despre dezbatere, despre discursul spontan, despre cum trebuie sa stai la poze, etc. Avem timp... Dar vom avea si membrii, participanti?

Vom vedea...

Deci, te astept miercuri, 17 iulie 2013, ora 18:30 la VIP Club, organizat in sala de conferinte a restaurantului Queen Elizabeth, vis-a-vis de Cazino Constanta. Inrarea este GRATUITA si asa va ramane... probabil :)

Invitatie la VIP Club

https://www.facebook.com/groups/vorbitulinpublic/

Prelegere despre Discursul Politic part 4

Bulversarile politice din ultimele doua secole ale istoriei europene au fost insotite de o uimitoare efervescenta mitologica: denuntarea unei conspiratii malefice tinzand sa supuna popoarele dominatiei fortelor obscure si perverse; imaginea unei varste de aur pierdute, a carei fericire se cuvine sa o regasim sau ale unei Revolutii salvatoare ce ar permite umanitatii sa intre in ultima faza a istoriei sale si i-ar asigura pentru totdeauna domnia dreptatii; apelul la stapanul salvator, restaurator al ordinii sau realizator al unei mari varietati colective.

Elementele ce construiesc povestirea sunt grupate in serii identice, sunt structurate in asociatii permanente.

Astfel, mitul Salvatorului, al conducatorului providential apare intotdeauna asociat simbolurilor purificarii: eroul care mantuie, cel care elibereaza, zdrobeste raul. El e intotdeauna asociat luminii - aurul, soarele urcand pe cer, stralucirea privirii - si verticalitatii - spada, sceptrul, arborele secular, muntele.

De asemenea, motivul conspiratiei malefice va fi pus intotdeauna in relatie cu o solistica a murdariei - este asimilat animalelor respingatoare, se taraste, se furiseaza, raspandeste otrava.

CONSPIRATIA. Mitologia complotului are in centrul ei imaginea inspaimantatoare a Organizatiei. Insusirea ei de capetenie e secretul. Complicii sunt legati prin juramantul tacerii si o pedeapsa cumplita ii va lovi daca vor trada. De exemplu: dupa mai multe saptamani de criza politica cau-zata de refuzul lui Victor Babiuc de a demi-siona din functia de ministru al Apa-rarii, o parte a presei a explicat toata aceasta stare prin faptul ca Babiuc era mason.

Oricare ar fi natura si motivatia aparenta a conspiratiei - complotul iezuit sau maso-nic, complotul vanzarilor de arme sau al savantilor lumii - pentru cei ce o conduc ea inseamna satisfacerea unei nepotolite vointe de putere, implinirea acelui vis al unificarii lumii sub aceeasi autoritate deplina.

Oricare ar fi denumirea, natura sau motivatia conspiratiei ea se inscrie intr-un climat psihologic si social de nesiguranta, frica, angoasa.

O specialitate incontestabila si aproape exclusiva a discursului politic specific crizelor de orice natura este diversiunea. Mecanismul este usor de redat, insa punerea ei aplicare presupune antrenarea multor factori. Se construieste un discurs amplu, agresiv, incriminant la adresa cui-va; acest discurs (apartinand de regula nu-se-stie-cui) este preluat si amplificat de mai toata mass-media, nascandu-se curente pro sau contra. In acest an elec-toral al romanilor mitul Complotului este deocamdata cel mai prezent in discursul politic.

SALVATORUL. Accentul se pune pe mediocritatea personajului si a destinului sau - este mediocru prin locul natal, prin mediul social caruia ii apartine, mediocru prin viata sa particulara. Unii cercetatori afirma ca in cazul acesta "simplitatea nu mai este doar deliberata, ea devine ostentativa".

Multimile sunt astfel motivate, obligate chiar sa se identifice cu el. Mecanismul de identificare a unui destin individual cu destinul colectiv este principiul care troneaza discursul politic al Salvatorului. El are autoritate. S-au identificat trei tipuri de autoritate si de legitimitate. Autoritatea traditionala se bazeaza pe uzanta si obicei, ca acea a seniorului sau a monarhului ereditar. Autoritatea legal-rationala, bazata pe institutii, pe un statut, este cea a guvernatorului intr-un stat modern.

Nu ne supunem persoanei ci functiei cu care Constitutia l-a investit. In fine, exista autoritatea charismatica a Salvatorului, a Profetului si chiar a Demagogului. Exista un timp al asteptarii si al chemarii - un timp in care se formeaza si se raspandeste imaginea unui Salvator - apoi un timp al prezentei Salvatorului, ca in final timpul amintirii, in care figura sa, proiectata in trecut se va modifica in conformitate cu "capriciile" memoriei, cu mecanismele sale selective, cu refularile si exagerarile sale.

Poate parea paradoxal, dar multi dictatori, extremisti politici, prin intretinerea bine gandita a cultului personalitatii au luat infatisarea Salvatorului.

Salvatorul poate lua si imaginea Protectorului: el are misiunea sa calmeze lucrurile, sa se instaleze increderea, sa infranga amenintarile raului. Este suficient sa privim afisele candidatilor la primarii si sa ne dam seama dupa sloganul inclus ("Impotriva dezordinii si saraciei") ca acest mecanism este functional.

VARSTA DE AUR. Reprezinta persistenta unui ritm de viata, intimitate protectoare a unui grup social inchis, solidar, strict ierarhizat. Sunt viziuni ale unui prezent si ale unui trecut definit in functie de ceea ce as fost sau de ceea ce se considera a fi fost.

 Cu o periodicitate (mai mult sau mai putin exacta) de patru ani - in campaniile electorale - revine in discursul politic invocarea perioadei interbelice, un fel de "good old times" ale deschiderii culturale, ale civilizatiei, ale democratiei, ale simtului civic. Candidatii la primaria capitalei isi fac o datorie de onoare din a promite ca Bucurestiul va deveni iarasi "Micul Paris" - un alt mit cu tonalitate nostalgica, pana la pateism de duzina.

UNITATEA. Esenta cu adevarat nobila a omului se confunda cu necontenitul efort de a impune o vointa unica si ordonata. Putem vorbi astfel de existenta unei Unitati (NATO, UE) catre care unii aspira, avand convingerea unor avantaje, iar altii se tin cu incapatanare deoparte, puternica lor individualitate permitandu-le acest lucru. In functie de aceste doua tendinte exista, desigur, si doua tipuri de discurs politic: unul centrat pe argumentarea nevoii de unitate, altul accentueaza dezavantajele aderarii la aceste organisme.

Fara a avea pretentia ca am fi epuizat toate aspectele discursului politic putem concluziona cu precizarea ca discursul politic este poate cea mai ampla desfasurare de forta intelectuala, un balet mai mult sau mai putin elegant de adevar si minciuna, de persuasiune si manipulare, de dezvaluire si ocultare ce continua sa seduca si sa fascineze.