Bulversarile politice din ultimele doua
secole ale istoriei europene au fost insotite de o uimitoare efervescenta
mitologica: denuntarea unei conspiratii malefice tinzand sa supuna popoarele
dominatiei fortelor obscure si perverse; imaginea unei varste de aur pierdute,
a carei fericire se cuvine sa o regasim sau ale unei Revolutii salvatoare ce ar
permite umanitatii sa intre in ultima faza a istoriei sale si i-ar asigura
pentru totdeauna domnia dreptatii; apelul la stapanul salvator, restaurator al
ordinii sau realizator al unei mari varietati colective.
Elementele ce construiesc povestirea sunt
grupate in serii identice, sunt structurate in asociatii permanente.
Astfel, mitul Salvatorului, al conducatorului providential apare intotdeauna
asociat simbolurilor purificarii: eroul care mantuie, cel care elibereaza,
zdrobeste raul. El e intotdeauna asociat luminii - aurul, soarele urcand pe
cer, stralucirea privirii - si verticalitatii - spada, sceptrul, arborele
secular, muntele.
De asemenea, motivul conspiratiei malefice va
fi pus intotdeauna in relatie cu o solistica a murdariei - este asimilat
animalelor respingatoare, se taraste, se furiseaza, raspandeste otrava.
CONSPIRATIA. Mitologia complotului are in centrul ei
imaginea inspaimantatoare a Organizatiei. Insusirea ei de capetenie e secretul.
Complicii sunt legati prin juramantul tacerii si o pedeapsa cumplita ii va lovi
daca vor trada. De exemplu: dupa mai multe saptamani de criza politica cau-zata
de refuzul lui Victor Babiuc de a demi-siona din functia de ministru al Apa-rarii,
o parte a presei a explicat toata aceasta stare prin faptul ca Babiuc era
mason.
Oricare ar fi natura si motivatia aparenta a
conspiratiei - complotul iezuit sau maso-nic, complotul vanzarilor de arme sau
al savantilor lumii - pentru cei ce o conduc ea inseamna satisfacerea unei
nepotolite vointe de putere, implinirea acelui vis al unificarii lumii sub
aceeasi autoritate deplina.
Oricare ar fi denumirea, natura sau motivatia
conspiratiei ea se inscrie intr-un climat psihologic si social de nesiguranta,
frica, angoasa.
O specialitate incontestabila si aproape
exclusiva a discursului politic specific crizelor de orice natura este
diversiunea. Mecanismul este usor de redat, insa punerea ei aplicare presupune
antrenarea multor factori. Se construieste un discurs amplu, agresiv,
incriminant la adresa cui-va; acest discurs (apartinand de regula nu-se-stie-cui)
este preluat si amplificat de mai toata mass-media, nascandu-se curente pro sau
contra. In acest an elec-toral al romanilor mitul Complotului este deocamdata
cel mai prezent in discursul politic.
SALVATORUL. Accentul se pune pe mediocritatea
personajului si a destinului sau - este mediocru prin locul natal, prin mediul
social caruia ii apartine, mediocru prin viata sa particulara. Unii cercetatori
afirma ca in cazul acesta "simplitatea nu mai este doar deliberata, ea
devine ostentativa".
Multimile sunt astfel motivate, obligate
chiar sa se identifice cu el. Mecanismul de identificare a unui destin
individual cu destinul colectiv este principiul care troneaza discursul politic
al Salvatorului. El are autoritate. S-au identificat trei tipuri de autoritate si
de legitimitate. Autoritatea traditionala se bazeaza pe uzanta si obicei, ca
acea a seniorului sau a monarhului ereditar. Autoritatea legal-rationala, bazata
pe institutii, pe un statut, este cea a guvernatorului intr-un stat modern.
Nu ne supunem persoanei ci functiei cu care
Constitutia l-a investit. In fine, exista autoritatea charismatica a
Salvatorului, a Profetului si chiar a Demagogului. Exista un timp al asteptarii
si al chemarii - un timp in care se formeaza si se raspandeste imaginea unui
Salvator - apoi un timp al prezentei Salvatorului, ca in final timpul
amintirii, in care figura sa, proiectata in trecut se va modifica in
conformitate cu "capriciile" memoriei, cu mecanismele sale selective,
cu refularile si exagerarile sale.
Poate parea paradoxal, dar multi dictatori,
extremisti politici, prin intretinerea bine gandita a cultului personalitatii
au luat infatisarea Salvatorului.
Salvatorul poate lua si imaginea
Protectorului: el are misiunea sa calmeze lucrurile, sa se instaleze increderea,
sa infranga amenintarile raului. Este suficient sa privim afisele candidatilor
la primarii si sa ne dam seama dupa sloganul inclus ("Impotriva dezordinii
si saraciei") ca acest mecanism este functional.
VARSTA DE
AUR. Reprezinta
persistenta unui ritm de viata, intimitate protectoare a unui grup social inchis,
solidar, strict ierarhizat. Sunt viziuni ale unui prezent si ale unui trecut
definit in functie de ceea ce as fost sau de ceea ce se considera a fi fost.
Cu o
periodicitate (mai mult sau mai putin exacta) de patru ani - in campaniile
electorale - revine in discursul politic invocarea perioadei interbelice, un
fel de "good old times" ale deschiderii culturale, ale civilizatiei,
ale democratiei, ale simtului civic. Candidatii la primaria capitalei isi fac o
datorie de onoare din a promite ca Bucurestiul va deveni iarasi "Micul
Paris" - un alt mit cu tonalitate nostalgica, pana la pateism de duzina.
UNITATEA. Esenta cu adevarat nobila a omului se
confunda cu necontenitul efort de a impune o vointa unica si ordonata. Putem
vorbi astfel de existenta unei Unitati (NATO, UE) catre care unii aspira, avand
convingerea unor avantaje, iar altii se tin cu incapatanare deoparte, puternica
lor individualitate permitandu-le acest lucru. In functie de aceste doua tendinte
exista, desigur, si doua tipuri de discurs politic: unul centrat pe
argumentarea nevoii de unitate, altul accentueaza dezavantajele aderarii la
aceste organisme.
Fara a avea pretentia ca am fi epuizat toate
aspectele discursului politic putem concluziona cu precizarea ca discursul
politic este poate cea mai ampla desfasurare de forta intelectuala, un balet
mai mult sau mai putin elegant de adevar si minciuna, de persuasiune si
manipulare, de dezvaluire si ocultare ce continua sa seduca si sa fascineze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu