Etapa 1: Este stabilit un element-cheie al conflictului, prezentat in general
in termeni simpli. Cuvintele care indeamna la actiune sunt folosite pentru a crea
impresia unei urgente. Printre aceste cuvinte se numara unic, nou, ca si primul,
singurul si ultimul.
Etapa 2: O data ce situatia a fost identificata ca fiind importanta/presanta, ea
are nevoie de legitimitate. Aceasta este oferita prin intermediul aparentei
confirmari stiintifice si tehnice, cu ajutorul unor cuvinte care indeamna la
actiune, cum ar fi cercetare, dovada, studii, teste.
Etapa 3: Acum situatia este evidentiata foarte clar si este sprijinita
de cercetarea stiintifica. Aceasta etapa include ingredientul necesar al
sprijinului public general. Cuvintele care indeamna la actiune sunt oamenii spun, publicul cere, un sprijin
puternic.
In
formularea unei posibile strategii privind o eventuala situatie
de risc, pot fi anticipate unele dintre tipurile de tactici pe care le
pot adopta grupurile de propaganda. Aceste tactici ajuta la mobilizarea
opiniei publice astfel incat presiunea pentru schimbarea politicilor publice
-de exemplu, o reglementare mai stricta a industriei- sa poata fi pusa in
practica.
Astfel, „planul de actiune
impotriva situatiilor de risc –Manualul de Criza" al industriei sau al organizatiilor trebuie sa includa
metodele de lucru si abordarile
grupurilor interesate de o anumita problema pentru a reactiona in mod eficient fata de acest tip de agenda setting. In plus, in prezent companiile trebuie sa ia masuri pentru a
se consulta in mod activ cu comunitatile
din care fac parte.
Consultarea
publicului -construirea dialogului in procesul de comunicare in
mediul politic actual, foarte fluctuant, liderii din sfera politica si din
afaceri sunt indemnati sa accepte input-
autentic venit din partea publicului. Consultarea publicului este
o latura din ce in ce mai importanta a gandirii dinspre exterior spre interior. Ea vizeaza construirea
dialogului in cadrul procesului de comunicare, in vederea reducerii
conflictelor si a obtinerii unui cat mai mare consens in procesul
de mentinere a echilibrului intre protectionism si dezvoltare.
Nu
trebuie sa ne inchipuim ca, daca suntem constienti de situatiile de risc, daca distribuim cateva brosuri, ne facem ceva publicitate si organizam cateva intalniri „cetatenesti",
compania va obtine rezultatul pe care
1-a urmarit de la inceput. Interesul public
pentru ceea ce reprezinta o „dezvoltare durabila" va continua sa creasca. Pe masura ce aflam mai multe
despre presiunile reale exercitate
asupra mediului, exista voci care sustin ca multi dintre noi vor simti nevoia sa
apese pe pedala de frana pentru a incetini
ritmul necrutator al progesului industrializarii. Rezultatul este ca
propunerea unei companii, foarte bine gandita si bazata pe o cercetare temeinica, de ridicare a unei noi constructii la
marginea unei zone verzi din preajma orasului ar putea parea inacceptabila in ochii celor care se simt deja
amenintati de degradarea mediului.
Dificultatea
pentru companiile care opteaza pentru o consultare publica mai sustinuta
este aceea ca nu isi pot impune punctul de vedere de fiecare data. Consultarea
lipsita de reusita poate, de fapt, sa polarizeze sau sa dezbine si mai mult
opinia publica. Cu toate acestea, credem ca asumarea unui rol activ in
comunicarea legata de
situatiile de risc, prin adoptarea unei abordari mai „incluzive" a
procesului de consultare si influentare, se va dovedi o conditie esentiala daca linia de demarcatie actuala
dintre succesul financiar si cel al
dezvoltarii durabile va fi stearsa.
Gandirea dinspre exterior spre interior depinde
de capacitatea organizatiei de a renunta treptat la fluxul de informatii
unidirectional in favoarea unui dialog activ cu o serie intreaga de grupuri interesate.
